PROGRAM PENTRU COMEMORAREA A 20 DE ANI DE LA REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989

NOIEMBRIE

3-7 noiembrie - Instalaţie HOT AIR - Universitatea Michigan - USA, Facultatea de Arhitectură, Festivalul Americano-Român - Proiectul vizează ridicarea unei instalaţii cu caracter temporar, umflată cu aer cald care simbolizează decapitarea comunismului la Timişoara. Structura va fi instalată pe platoul din faţa Operei, în Piaţa Victoriei. În interior vor avea loc următoarele acţiuni:

  • lansarea site-ului Primăriei Municipiului Timişoara dedicat comemorării Revoluţiei din Decembrie 1989;
  • proiecţie de filme despre Revoluţia din 1989 - de către TVR Timişoara;
  • două ateliere cu studenţii de la Facultatea de Arhitectură;
  • expoziţie de grafitti pe suporţi mobili, cu sloganurile din Decembrie 1989, realizată de tânăra generaţie de artişti timişoreni coordonaţi de Andrei Jecza, Fundaţia Triade.

14 noiembrie - Ora 19.00 Spectacol „Daţi libertatea de gândire” oferit de oraşul-înfrăţit Karlsruhe cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Îşi vor da concursul: soprana Malika Reyad, Christoph Kohler, Makitaro Arima şi Heike Bleckmann, texte: Friedrich Schiller, locaţie: sala Teatrului German de Stat.

23-24 noiembrie - Ora 19.00 Spectacol de teatru - "Inimă de câine" după Mihail Bulgakov, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, rol recompensat cu titlul "Cel mai bun actor", la Gala Uniter. Un spectacol al Teatrului Naţional Bucureşti adus la Timişoara de Fundaţia Culturală Artmedia şi Primăria Timişoara pe scena Teatrului Naţional Timişoara. Spectacolul este o frescă a regimului comunist.

noiembrie - Amplasarea expoziţiei de monumente-machete, dedicată Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Expoziţia este realizată de sculptorul Dumitru Şerban şi va rămâne în Piaţa Victoriei o lună

DECEMBRIE

decembrie - Dezvelirea plăcilor cu numele celor ucişi în Decembrie 1989, în Piaţa Operei, în apropierea monumentului Crucificare realizat de sculptorul Paul Neagu;

14 decembrie - Ora 17.00 Vernisajul expoziţiei de instalaţii şi happening-uri a tinerei generaţii de artişti – "Young Democracy/Young Art", proiect realizat de Fundaţia Triade. Locaţia: Club SetUp (hala de pe str. Pestalozzi, lângă tipografia Brumar).

15 - 17 decembrie - Ora 10.00 "Revoluţia în imagini". Un proiect TVR Timişoara în parteneriat cu Primăria Municipiului Timişoara: dezbateri, mese rotunde şi proiecţii de film despre Revoluţia Română. Locaţia: Club SetUp (hala de pe str. Pestalozzi, lângă tipografia Brumar).

15 - 17 decembrie - Ora 10.00 Expoziţie de instalaţii şi happening-uri a tinerei generaţii de artişti – "Young Democracy / Young Art". Locaţia: Club SetUp (hala de pe str. Pestalozzi, lângă tipografia Brumar).

15-18 decembrie - Asociaţia de la 4 cu sprijinul ASOP va derula în această perioadă o serie de manifestări cu caracter comemorativ cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la Revoluţie.

Spaţiul destinat acestora va fi delimitat prin montarea temporară a unor pânze (cortine) care să încadreze dar şi să semnalizeze desfăşurarea evenimentelor, instalaţie susţinută şi de imprimarea unor semne grafice (lavabile) la nivelul pavajului pe un traseu ce uneşte spaţiile în care au avut loc evenimentele din 1989.

strada Alba Iulia

harta monumentelor revolutiei

Spaţiul propus se află pe strada Alba Iulia, pe porţiunea dinspre Piaţa Libertăţii.

Alba Iulia

Activităţile vor avea loc în perioada 15-18 decembrie în intervalul orelor 17.00 - 23.00 astfel:

  • 15 decembrie - proiecţie de filme:
    • film comemorativ realizat cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la Revoluţie;
    • "Noi nu murim” - film comemorativ al asociaţiei "ALTAR”.
  • 16 decembrie - piesa de teatru "Spălătorul de creier” susţinută de trupa de teatru "Auăleu - teatru de garaj şi curte”

În fiecare din aceste zile, tot în intervalul orar menţionat, vor avea loc proiecţii de poze şi filme cu fundal sonor pe calcanul din spaţiul încadrat.

16 decembrie

  • Ora 10.00 Şedinţa festivă a Consiliului Local Timişoara în cadrul programului de aniversare a 20 ani de la Revoluţia din 1989. Lansare de carte documentară - Sala de şedinţe a Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Timişoara (ALTAR);
  • Ora 12.30 Vernisajul expoziţiei de pictură - "20 de ani de la Revoluţia Română comemorată de artiştii plastici timişoreni" şi Lansare Album Aniversar bilingv "20 de ani de la Revoluţia Română comemorată de artiştii plastici timişoreni” celor căzuţi în lupta pentru libertate – la Galeria de artă Helios din Timişoara. (organizatori UAP Timişoara şi ALTAR 1989)
  • Ora 16.00 Spectacol festiv dedicat aniversării a 20 de ani de la începutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 la Timişoara, lansare CD „Colinde şi pricezne – Gavrilă Puşcaş şi Grupul de Colindători” dedicat eroilor martiri, premierea unor elevi cu rezultate foarte bune la învăţătură şi cu situaţii materiale precare (în colaborare cu ISJ Timiş) la Sala Capitol din Timişoara;
  • Ora 16.00 lansare de carte „Ziua de mâine a început ieri” de Costel Balint, la librăria „Cartea de nisip”;
  • Ora 17.00 oprirea tramvaielor în Piaţa Maria (circa 15 minute), reconstituire moment decembrie 1989
  • Ora 18.30 Moment de aducere aminte şi aprinderea candelelor, sub forma unei cruci, de către Tinerii Timişoarei, în Piaţa Victoriei. Lumina Sfântă de la Bethleem va fi adusă în Piaţa Victoriei de doi copii (urmaşi ai celor decedaţi în Revoluţie) îmbrăcaţi în costume populare. Moment de reculegere pentru cei care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea noastră;
  • Ora 20.00 Masă rotundă – dezbatere "20 de ani de la Revoluţia din Decembrie – Evoluţii politice în Europa de Est – Democratizarea societăţii româneşti” – sediul „ALTAR ‘89”

16-22 decembrie

  • Traseele revoluţiei – expoziţie de fotografii cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţie. Expoziţia va fi realizată pe autocolante care vor fi lipite pe tramvaiele care circulă în Timişoara, între 16-22 decembrie. (Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 Timişoara).

17 decembrie - ZI DE DOLIU

  • Asociaţia 17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989:
    • Ora 10,00 - slujba de pomenire a eroilor martiri la Catedrala Mitropolitană Timişoara
    • Ora 12,00 - deplasare la Biserica Martirilor din Timişoara
    • Ora 12,30 - recviem pentru eroii martiri
    • Ora 13,00 - depunere de coroane la Biserica Martirilor
    • Ora 14,00 - parastas la Cimitirul Eroilor Martiri din Timişoara
    • Ora 14,30 - depunere de coroane la Cimitirul Eroilor Martiri din Timişoara
    • Ora 15,00 - depunere de coroane la Cimitirul Saracilor
  • concert de muzică sacră la Catedrala Mitropolitană Timişoara (Filarmonica Banatul);
  • Ora 20.00 Spectacolul – dezbatere "Limitele Aşteptării", cu participarea lui Ion Caramitru la Teatrul Naţional Timişoara. Spectacol oferit de TVR, Librăriile Cărtureşti şi Teatrul Naţional Timişoara.

18 decembrie

  • Ora 10.00 Membrii Asociaţiei Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara participă la un pelerinaj organizat de Primăria Timişoara la monumentele Eroilor Revoluţiei, cu plecare din faţa Primăriei. Depuneri de coroane, rugăciuni şi colinzi, aprindere de lumânări la monumentele ridicate în memoria timişorenilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989;
  • Ora 12.00 Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara – întâlnire cu invitaţii şi reprezentanţii oraşelor înfrăţite care participă la programul din data de 18 decembrie, prezentare proiect Liceul Lenau dedicat Revoluţiei şi expoziţie de poze pe totemuri în faţa Sălii de Consiliu – 20 de ani de Libertate;
  • Ora 16.00 - 19.00 - Simpozion-dezbatere cu tema generică: Revoluţia Română din decembrie 1989 – fapte, semnificaţii şi implicaţii – ediţia 20, partea I, în Sala mare de Consiliu a Consiliului Judeţean Timiş (Asociaţia "Victoria" a Luptătorilor în Revoluţie din Timişoara);
  • Ora 17.00 Pornirea iluminatului clădirii din Piata Maria (Strada Timotei Cipariu, nr. 1), plecarea cu torţe spre Catedrala Mitropolitană Timişoara;
  • aprinderea de lumânări pe treptele Catedralei Mitropolitane Timişoara;
  • Ora 18.00 Concertul "Requiem" de Giuseppe Verdi - Piaţa Operei sau Sala Operei Române din Timişoara (în funcţie de starea vremii) - spectacol susţinut de orchestrele şi corurile reunite ale Filarmonicii şi Operei din Timişoara, cu imagini oferite de TVR Timişoara şi texte de Viorel Marineasa şi Herta Muller (câştigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2009), sub coordonarea artistică a directorului Operei de Stat din Viena, dl Ioan Holender, Dirijor: Guillermo Garcia Calvo. Îşi vor da concursul actori de la Teatrul Naţional Mihai Eminescu Timişoara: Victor Manovici şi Sabina Bijan; de la Teatrul German de Stat Timişoara: Ioana Iacob şi Alexandru Halka  şi de la Teatrul Maghiar de Stat Timişoara Csiky Gergely: Balázs Attila. Cu participarea extraordinară a lui Victor Rebengiuc de la Teatrul Naţional Bucureşti. Spectacol transmis în direct de TVR Timişoara, TVR 3 şi Radio Timişoara.

19 decembrie

  • Ora 10.00 - 13.00 - Simpozion-dezbatere, cu tema generică: Revoluţia Română din decembrie 1989 - fapte, semnificaţii şi implicaţii - ediţia 20, partea a-II-a (Asociaţia „Victoria” a Luptătorilor în Revoluţie din Timişoara).

20 decembrie

  • Orele 10.00 - 12.00 - Adunare festivă dedicată declanşării Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi proclamării oraşului Timişoara ca oraş liber, în cadrul aceleiaşi revoluţii, în Sala mare de Consiliu a Consiliului Judeţean Timiş (Asociaţia „Victoria” a Luptătorilor în Revoluţie din Timişoara);
  • Orele 12.30 - 14.30 - Moment aniversar dedicat constituirii Frontului Democratic Român şi declanşării Revoluţiei Române din decembrie 1989 (cu tragerea sirenelor, timp de 3 minute) în foaierul central al teatrului Naţional „Mihai Eminescu”şi respectiv Operei Naţionale Române, din Timişoara (Asociaţia „Victoria” a Luptătorilor în Revoluţie din Timişoara);
  • "Pe urmele martirilor şi a cenuşii eroilor timişoreni dispăruţi în Revoluţie" – Urmaşii Eroilor Revoluţiei şi membrii Memorialului Revoluţiei Timişoara vor face o deplasare la Bucureşti. Se vor depune coroane, se vor spune rugăciuni, colinzi şi se vor aprinde lumânări în Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei (monument), Crematoriul Cenuşa, Cimitirul Eroilor Bucureşti, monumentul şi gura de canal de la Popeşti-Leordeni, unde se va oficia şi o slujbă religioasă. - Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara
  • Orele 18.00 – 19.30 - Spectacol festiv dedicat celei de-a 20-a aniversări a Revoluţiei Române din Decembrie 1989, în Piaţa Victoriei, pe scena amplasată în faţa Operei (spectacol realizat cu colaborarea Casei de Cultură a municipiului Timişoara, şi Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Timiş) (Asociaţia „Victoria” a Luptătorilor în Revoluţie din Timişoara).

23 decembrie

  • Împărţirea luminii de la Bethleem şi concert al Filarmonicii Banatul.

 

Revoluţia în imagini

Program


Primăria Timişoara, în parteneriat cu TVR Timişoara, derulează, la Club SetUp, proiectul "Revoluţia în imagini”, un remember "Timişoara 1989".

15 decembrie

  • 10.00-22.00 - proiecţii filme "Revoluţia în imagini" (ClubSetUp)
  • 18.45 - Difuzare în premieră film "Ziua de 16 decembrie" (ClubSetUp);
  • Prezentare de carte - Librăriile Cărtureşti - "Revoluţia în imagini"- album

16 decembrie

  • 10.00-22.00 - proiecţii filme "Revoluţia în imagini” (ClubSetUp)
  • 18.00 - masă rotundă cu tema: "Revoluţia în direct” (ClubSetUp)
  • 20.00 - Difuzare în premieră videoclip realizat de TVR Timişoara "Amintire. 20 de ani”. Piesă compusă special de Adrian Mardan şi interpretată de New Cantilena împreună cu corul de copii de la liceul "Ion Vidu”.
  • 20.00 - 21.00 - Emisiune specială "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara”. Difuzare: TVR Timişoara şi TVR 3

17 decembrie

  • 10.00 -18.00 - proiecţii filme "Revoluţia în imagini” (ClubSetUp)
  • 20.00 TVR Timişoara şi Teatrul Naţional Timişoara organizează un regal de teatru, film şi transmisiuni tv în direct, pus în scenă de actorul Ion Caramitru şi reporterii TVR Timişoara.
  • Librăriile Cărtureşti vor prezenta "Cartea care ne-a eliberat”. Locaţie: Teatrul Naţional Timişoara

 

NOTĂ:
PROGRAMUL VA FI COMPLETAT CU ACŢIUNILE ASOCIAŢIILOR DE REVOLUŢIONARI PE MĂSURĂ CE ACESTEA VOR FI COMUNICATE