Revoluţia anticomunistă din 1989

După 20 de ani

Gheorghe CiuhanduSe împlinesc, în aceste zile, 20 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din Timişoara.

Regimul dictatorial comunist din România s-a întins pe o perioadă de patru decenii şi a fost un eşec din toate punctele de vedere: politic, economic şi social-cultural. Nemulţumirile populaţiei s-au acumulat în timp, revoltele spontane ale unor segmente ale populaţiei fiind vizibile încă din primul deceniu al regimului. Discrepanţa dintre cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu şi viaţa cotidiană a cetăţeanului român a condus la acumularea unei imense nemulţumiri populare. 

Izbucnirea târzie a unei revoluţii animată de ideea răsturnării dictaturii îşi are explicaţia în forţa aparatului de represiune al regimului care a inculcat frica de-a lungului deceniilor prin suprimarea libertăţilor, arestarea pesoanelor pe temeiuri ideologice, omucideri, supravegherea vieţii personale etc. În al doilea rînd, partidul a propagat în mase credinţa că regimul este etern, că are resursele necesare spre a rezolva “toate” problemele economico-sociale ale României. Era o iluzie, dar care a făcut numeroase victime printre persoanele cu o educaţie sumară sau printre acelea provenite din medii cu o dotare materială proastă. A existat şi o masă de creduli, capabili să aplece urechea la propaganda exercitată de un impresionant număr de activişti ce dominau scena publică, dând impresia că sunt stăpânii lucrurilor. 

Suferinţele umane, imposibil de acceptat într-o lume liberă, se extinseseră asupra sănătăţii şi asupra educaţiei. Astfel, posibilele forme de rezistenţă au slăbit, sfârşind prin acceptarea condiţiilor umilitoare de viaţă. Există şi explicaţia potrivit căreia societatea nu era informată şi pregătită să se revolte, nu avea suficiente tradiţii politice revoluţionare. În sfârşit, codul civic ce a făcut posibilă organizarea şi afirmarea disidenţei în state precum Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia era puţin vizibil în mediile sociale româneşti. Resemnarea a fost o trăsătură ce a marcat o mare parte a populaţiei României în anii comunismului, de unde şi întîrzierea cu care a fost declanşată mişcarea împotriva regimului. 

Faptul că debutul revoluţiei a avut loc la Timişoara se explică prin aceea că oraşul este plasat în zona de vest a ţării, că a beneficiat în perioadele precedente comunismului de influenţe culturale central europene şi occidentale, că şi-a conservat un mod de viaţă motivat de vechiul cod civic. Chiar şi în anii regimului totalitar, societatea Timişoarei a încurajat experimentele culturale de avangardă, sugerînd alternative faţă de cultura oficială. Exemplul formaţiei de muzică rock Phoenix, al grupului de artişti plastici Sigma, al cercului de bionică Eduard Pamfil, al cercului de scriitori de limbă germană autointitulat Aktionsgruppe Banat, demonstrează existenţa câtorva încercări în sensul amintit.

În anul 1956, la Timişoara izbucnise cea dintâi revoltă anticomunistă din România, urmare a ecoului revoluţiei din Ungaria. În pofida neajunsurilor semnalate de populaţia câtorva oraşe româneşti (Timişoara, Bucureşti, Braşov) şi a mişcării minerilor din Valea Jiului, a mai multor proteste individuale, schimbările politice aveau să întârzie până în anul 1989. Absenţa alternativelor de gândire politică, a unei ample mişcări de disidenţă, dar mai ales inexistenţa iniţiativelor şi a solidarităţii intelectuale româneşti (fapt ce a deosebit România de statele învecinate) a făcut ca răsturnarea regimului dictatorial comunist să fi fost una cu vărsare de sânge.

Se împlinesc, de la acel moment, 20 de ani. O aniversare şi, în acelaşi timp, o comemorare pe care oraşul Timişoara o onorează aşa cum se cuvine. Pentru că, astăzi, nu vorbim despre faptul că aşteptările noastre din zilele lui decembrie 1989 nu s-au împlinit decât într-o mică măsură. Vorbim despre ceea ce s-a întâmplat în acele zile şi despre cei care şi-au jertfit viaţa pentru a face din Timişoara primul oraş liber al României.

Gheorghe Ciuhandu